Our website uses  cookies for statistical purposes.

  • Str. Dr Nanu Muscel nr 8, sector 5, Bucuresti 
  • clients(at)romanian-accountants.com
  • 004 0724 205 501
Our Articles

Sistemul bancar

Sistemul bancar

Sistemul bancar din Romania s-a constituit odata cu infiintarea Bancii Nationale a Romaniei in 1880. Sistemul bancar al Romaniei cuprinde, pe langa Banca Nationala, bancile comerciale si institutiile financiare de credit si de depozit. Sistemul bancar romanesc a inceput sa se dezvolte odata cu adoptarea celor doua legi bancareLegea nr. 58/1998 privind activitatea bancara si Legea nr. 161/1998 care a fost inlocuita de Legea nr. 312/2004 privind Statutul Bancii Nationale a Romaniei.

Ce tipuri de institutii financiare exista in Romania?

Sistemul bancar din Romania cuprinde urmatoarele tipuri de institutii financiare:

  • –          bancile comerciale,
  • –          societatile de valori mobiliare,
  • –          fondurile de investitii,
  • –          societatile de investitii financiare,
  • –          societatile de asigurari,
  • –          casele de ajutor reciproc.

Institutiile financiare din Romania au obligatia sa respecte reglementarile emise de Banca Nationala cu privire la aplicarea politicii monetare, de credit si de plati. Pentru a putea functiona, bancile trebuie:

  • –          sa obtina o autorizatie de functionare din partea Bancii Nationale Romane,
  • –          sa abia fonduri specifice si rezerve pastrate de Banca Nationala,
  • –          sa respecte normele de garantare a solvabilitatii,
  • –          capitalul social trebuie depus integral si doar sub forma baneasca in momentul subscrierii,
  • –          pot emite doar actiuni nominative.

Bancile nu pot fi constituite ca societati cu raspundere limitata. Pentru a-si desfasura activitatile, bancile comerciale au dreptul sa isi deschida filiale, sucursale si agentii.

Bancile si functiile acestora in Romania

Bancile sunt institutii care mobilizeaza mijloace banesti, care finanteaza persoane fizice si juridice si care organizeaza deconturi si plati in cadrul economiei nationale, cu scopul de a obtine profit.

Printre functiile bancilor se numara cea de depozit care permite efectuarea de depozite la vedere si la termen de catre persoane fizice si juridice si efectuarea de operatiuni de depozitare si trezorerie.

Functia de investitie presupune acordarea de credite in lei si in valuta persoanelor fizice si juridice si achizitii de active financiare. Functia comerciala a bancilor se refera la realizarea de incasari si plati generate de diverse activitati precum cele de import-export, prestari de servicii sau operatiuni cu caracter financiar.

Pentru informatii suplimentare despre sistemul bancar, puteti contacta firma noastra de contabilitate din Bucuresti.